Magia Craciunului

Pentru unii, Craciunul inseamna doar o aglomeratie interminabila, o agitatie de speriat, o pierdere de bani si de timp si o galagie infernala. Pentru altii, a fi in spiritual sarbatorilor inseamna a astepta cadourile si concediul bine meritat.

Dar, oameni buni, nu asta este frumusetea! Magia Craciunului este bucuria. Bucuria de pe chipurile celor dragi la Primirea cadourilor, bucuria copiilor ce te colinda, a celor ce se bucura de zapada… Inseamna bucuria impodobirii bradului alaturi de cei pe care-i iubesti, bucuria vestirii Nasterii Domnului, bucuria de a darui si a primi la randul tau.

Eu una, ador Craciunul si il astept an de an cu nerabdare. Iubesc agitatia de dinainte, iubesc sa cumpar brad, podoabe pentru el si cadouri pentru cei dragi. Iubesc sa-mi impodobesc bradul cu prietenele. Iubesc sa ascult colinde. Iubesc sa merg cu gasca la colindat, ca apoi sa ne strangem toti la mine, sa bem ciocolata fierbinte si sa tragem concluziile. Iubesc sa dau cadourile in Ajun. Iubesc sa ma doara gatul de la colindat. Iubesc sa port caciula de Mos Craciun. Iubesc sa cant 5 minute pentru un covrig si o nuca. Iubesc pregatirile dinaintea Craciunului. Iubesc filmele de Craciun. Iubesc sa-mi vad cadourile. Iubesc ca ceilalti sa fie incantati de ce le-am oferit. Iubesc Craciunul si semnificatia sa.

Aceasta este MAGIA CRACIUNULUI !

Viata-i doar un drum spre moarte...

Lacrimi curg usor pe sicriu

In ziua aceea nu-mi mai doream sa mai fiu vie

Il vad incet incet cum coboara

Si nu as vrea sa vad asta a doua oara…

8-9.06.2007

De departe cele mai grele zile din viata mea… plansete ca niciodata… A plecat din viata mea. Pentru totdeauna. Nu o sa-l mai vad niciodata. Doar in vis, sau in poze… Si imi amintesc de el cu lacrimi in ochi. Era cel mai bun. Era perfect. Era tatal perfect. Il iubeam enorm, si stiu ca nu pot masura in cuvinte dragostea pe care mi-o purta el mie. Si acum imi pare rau ca nu am profitat mai mult de ultimele sale clipe de viata, pentru ca amandoi eram constienti ca ne vom mai vedea doar in Ceruri, dar nici unul nu voia sa accepte. Un singur lucru ma macina de atunci. Nu l-am lasat sa-mi vorbeasca, sa-mi spuna ca ma iubeste, sa-mi spuna ‘fetita’ pentru ultima oara… Mi-e atat de dor de el, as face orice acum, dar nici in vis nu-mi mai apare. Ma gandesc la el, lui i-a fost mai bine asa, a scapat de suferinta, dar noua…pe noi ne-a lasat singure sa-i ducem dorul ani de-a randul si sa facem ceea ce fac eu acum ori de cate ori ne apare chipul lui in minte. Sa plangem. Asta e tot ce ne-a mai ramas, singuru mod de a ne exterioriza. Dar el, el nu vreau sa stie ca plang. Vreau sa stie ca il iubesc si ca pentru mine va ramane mereu cel mai bun tata si ca va fi mereu intiparit in sufletul meu si nu-l voi uita niciodata. TE-AM IUBIT, TE IUBESC, SI TE VOI IUBI PENTRU TOTDEAUNA !

Pe vremea mea...

Nu am crezut ca voi ajunge vreodata sa spun “Pe vremea mea nu era asa…”, dar, fara sa vrei, nu ai cum sa nu spui asta, pentru ca lumea evolueaza. Imi amintesc de copilaria mea. Cand foloseam calculatorul doar pentru a ma juca. Cand de internet nici nu auzisem. Cand veneam iarna de la derdelus si stateam cu fundul pe ceaunul infierbantat sa ma incalzesc. Cand era mare, mare lucru daca intram intr-un mall in alt oras, pentru ca nu imi permiteam sa-i cer mamei lucruri scumpe. Cand ma laudam cu ce fel de bomboane am. Cand ma uitam la filme si imi doream sa cresc ca sa ma sarut. Cand luam spray-ul si cantam la el. Cand imi citea mama la filme. Cand abia aparusera telefoanele mobile. Cand erai bogat daca aveai Dacia. Cand veneam in casa la ora fixa, fara sa intarzii macar un minute, si ieseam mereu la ceeasi ora, pentru ca voiam sa vad desenele mele preferate. Cand ma uitam la ‘Printesa Sissi’ , ‘Jim Button’ , ‘Copiii de la 402’ , ‘Viata cu Louie’ , ‘ Lumea lui Bobby’ s.a.m.d.

Acum, copiii se joaca pe play-station, sau direct pe net. Acum, la 4-5 ani au id de mess. Acum, nu se mai duce nimeni la derdelus, se duc la ski. Acum, au pretentii inca de mici, nu isi cumpara haine DECAT din mall. Acum se lauda cu calculatoare, haine, telefoane mobile s.a.m.d. Acum au ‘relatii’ de la gradinita. Acum au statii de karaoke pentru copii. Acum downloadeaza de pe net filmele dublate, nu subtitrate. Acum, toti au telefoane mobile, care mai de care mai scump. Acum care are masina mai noua si mai ‘cool’ e mai apreciat si mai placut de ceilalti. Acum stau pana noaptea tarziu si se uita la desene pe net, nu le mai trebuie neaparat televizor. Acum se uita numai la desene cu batai, ce-i drept aproape numai de astea sunt, dar sunt si altele, care sunt absolute neinteresante pentru ei, dar la care ne uitam noi cu cea mai mare placere si e foarte amuzant ca eu, la 13 ma uit la desene, si verisorul meu, de 11 ani, cu gandire de copil de vreo 7-8, se uita numai la prostii cu batai.

Cine ar fi crezut ca lumea se va schimba atat de tare in cativa ani? Cine credea ca parintii vor innebuni atat de tare? Cine credea ca , copiii se vor distinge intre ei dupa bani? Cum am ajuns…Tie iti place?

Poate e mai bine asa...

Te urasc. Te urasc din toata inima mea. Te urasc pentru ca mi-ai ruinat viata. Te urasc pentru ca ai aparut cand totul era asa de simplu, asa de frumos. Te urasc pentru ca ai pretins ca tii la mine. Te urasc pentru ca ti-ai batut joc de mine. Te urasc pentru ca nu iti pasa. Te urasc pentru ca esti sec. Te urasc pentru toate noptile pe care le-am pierdut gandindu-ma la tine. Te urasc pentru ca nu mai am lacrimi. Te urasc pentru ca nu mai pot sa rad. Te urasc pentru toate lucrurile necugetate pe care le-am facut din cauza ta. Te urasc pentru ca m-ai facut sa iau o decizie drastica. Te urasc pentru ca existi. Te urasc pentru ca esti tu. Te urasc pentru ca te iubesc prea mult…

Hei, iubire !

Hei, iubire !

Ce faci, ma ? Imi joci feste ? Apari cand n-am nevoie de tine si cand urlu disperata sa vii, stai linistita acolo, intr-un colt al inimii mele si nu iesi…nu iesi. Si ai iesit acum, cand nu te voiam, cand voiam doar o relatie fara sentimente…si mi-a fost atat de frica sa apari acum, incat am incercat sa ma mint singura. Dar, stii cum se spune, “minciuna are picioare scurte” si acum iubesc. Iubesc pe cine nu trebuie, ca de obicei. Mereu mi se intampla asa, dar acum…acum nici macar nu il am. Acum stau serile si plang ca o idioata, intrebandu-ma de ce asa a fost sa fie. E atat de ciudat…din teama mea am stricat ceea ce putea fi exact ce-mi doream. Relatia cu atractie, placere si iubire, mai presus de toate. Cand nu mai credeam in tine, ai aparut din nou, sa-mi arati ca tu chiar existi, dar nu puteai sa apari cand l-am avut pe EL si plangeam ca nu-l puteam iubi?

Doamne, Iubire, iti bati joc de mine !

Nu risti, nu castigi.

Asa se zice. Si uite ca eu am riscat. Am riscat mult, am riscat tot. Mi-am pus sentimentele pe tava. Pentru ce? Sa se comporte acum asa cum o face? M-am saturat. M-am saturat de lumea asta, de mine, de el, de noi…

Pe de alta parte, e CELALALT EL, pentru care nu simt nimic, la care e doar orgoliul si, placerea, cred. Cu el m-am simtit mai bine decat cu oricine altcineva, chiar daca a fost doar o seara…doar un sarut…

Si acum ar trebui sa aleg intre iubire si placere. Si am ales. Si am ales gresit, pentru ca acum i-am pierdut pe amandoi. Nu degeaba toti spun sa nu joci la dublu pentru ca vei pierde tot. Si eu acum sunt tot singura si astept sa apara cineva, sa imi uit sentimentele fata de EL si atractia fata de CELALALT EL. E normal ca inca mi-l doresc pe EL, pentru ca am ajuns sa tin la EL ca o idioata, fara sa-mi dau seama, fara sa vreau…dar acum? Acum nu mai pot face nimic decat sa stau si sa astept ca timpul sa le rezolve pe toate. Va face fata oare ?

O iubire de-o vara...

S-a terminat vara. Ma gandeam ca la inceputul verii am planuit cu o prietena sa avem relatii cu baieti buni, doriti de toate, dar in care sa nu punem suflet. Am crezut ca pot duce o asa relatie. Dar a venit el si totul s-a schimbat. Mi-a dat planurile peste cap. El era exact asa cum mi-am dorit. Bun, frumos, dorit de toate, care sa stie cum sa ma faca sa ma simt bine…am stat cu el si mi-a fost foarte bine. Nu am crezut ca am sentimente, dar au aparut fara sa mi le doresc. Dar a venit si momentul despartirii. Nu am crezut ca voi plange, dar am plans. Am crezut ca voi putea trece peste, ca daca voi fi cu un baiat care sa indeplineasca acele “criterii” voi uita, dar nu am putut nici asa. Si totusi, relatia asta a fost doar o iubire de-o vara…

De ce ?

Poate azi te-ai certat cu el
Dar poate maine va impacati si poate totul va fi la fel
Nu e pacat sa pierzi iubirea pentru o cearta?
Amintiti-va de voi cum va iubeati si alta data.
Tu nu sunai, el nu suna ca cine suna primul
Pierdea in fata celuilalt , va pierdeati timpul.
Stiu c-am gresit, nu eu am gresit
Si va iubeati din nou si nu mai conta nimic.
Il faceai fericit, era fericit ca te avea din nou pe tine
Si nu mai conta nimic

!!!

S-a terminat tot. Si nu o sa mai fie niciodata. De ce s-a terminat? Simplu. Din vina mea. De ce am gresit? Nu stiu. De ce nu o sa mai fie niciodata? Pentru ca am gresit.

Acum va intrebati despre ce vorbesc. Vorbesc despre lucrul pe care imi doream cel mai mult sa-l pastrez cat mai mult posibil. Dar l-am pierdut pentru ca nu ma pot schimba si nu pot redeveni cea dinainte. Au fost momente atat de frumoase, si inca nu realizez ca s-au terminat. Il vad si vreau sa ma duc la el, sa-i spun ca-l iubesc, ca-mi pare rau, ca-l vreau inapoi…dar nu pot face asta. De fapt pot, dar nu are sens. Nimic nu mai are sens. As fi in stare sa fac ORICE sa fie ca inainte, dar nu va mai fi. L-am pierdut pentru totdeauna. Si doare si mai tare cand stiu ca l-am pierdut din vina mea. Si doare si mai tare cand stiu ca el crede ca ma doare in cur.

Nu am scris asta ca sa o fac pe victima. Am scris asta pentru ca asta am simtit ca trebuie sa fac.

Acum nu o sa insirui toate momentele frumoase, pentru ca iar o sa plang. Si nu mai vreau sa pierd noptile plangand. Prefer sa stau si sa-mi amintesc singura cum era. Si cum toti imi ziceau “ce bine va sta impreuna” , “omul asta chiar te iubeste” , “ai grija sa nu-l pierzi”. Imi mai amintesc de certurile noastre. Ne certam, dar mereu ne impacam. Acum nu ne-am impacat. Acum nu stiu daca m-a iubit vreodata, sau daca pur si simplu m-a mintit. Dar daca a facut-o a stiut cum sa ma minta si sa ma faca sa ma simt cea mai importanta. Imi e dor de acele clipe…imi e dor de el…imi e dor de noi...

Fericire, unde-ai fost ?

De ce m-ai lasat singura atata timp? Unde-ai fost? Ai plecat in vacanta sau ai uitat de mine? Soarta mi-a dat atatea lucruri peste care sa trec si tu nu mai apareai. Ti-am simtit cu adevarat lipsa. Mi-a fost atat de dor de tine…

Acum sunt din nou fericita. Foarte fericita. Cea mai fericita. Acum stiu ca tine cineva cu adevarat la mine, ca am prieteni, ca nu sunt singura si ca orice-ar fi are cine sa ma ajute. Si parca toate merg bine. Si nu inteleg cum de chiar acum cand am inceput sa gresesc in fata Ta, Doamne, mi-ai dat atatea clipe frumoase care par sa nu se mai termine. Care vreau sa nu se mai termine. Sper sa reusesc sa nu mai gresesc si sa Te rasplatesc pentru tot ce-mi dai acum. Ma simt implinita cu adevarat. Chiar si fara tine, si fara tine…

Totusi, de ce ai lipsit cand aveam mai multa nevoie de tine, fericire?

Acasa !

In sfarsit. In sfarsit sunt ACASA, locul dupa care am tanjit aproape 3 saptamani. Locul la care m-am gandit mereu. Locul de care imi era atat de dor. Locul de care sunt legata de un sentiment ciudat. Ma gandesc cu nelamurire cum pot ei, romanii din strainatate, sa zica “acasa” locului unde locuiesc acum. Ma gandesc cum oameni foarte atasati de familie spun ca nici unde nu-i mai bine ca acasa, ca acolo unde traiesc acum. Am fost in orasul unde sunt cei mai multi bacauani. Erau usor de recunoscut, dupa cum aratau, insa daca incepeai sa le vorbesti, nu stiu daca macar 1 din 10 nu se prefacea ca e italian…

M-am gandit, in tot timpul acela, daca eu as putea pleca de acasa, in alta tara si am ajuns, cu bucurie, cred, la concluzia ca sunt strans legata de Romania asta de cacat. “Hei. Suntem in Romania. La ce te poti astepta?”. Astea sunt vorbe mult prea des rostite de cei ce se confrunta zi de zi cu cacatu` asta pur romanesc. Dar daca ar pleca? Ar mai spune asta? Eram acolo, printre straini si imi doream sa aflu daca si ei vorbesc la fel de tara lor. Si am ajuns la concluzia ca da. Orice om vorbeste de rau despre tara lui, dar cand e vorba s-o paraseasca se gandeste cu dor la cum spunea cele mai rele lucruri despre tara lui…si ii este dor sa mai poata spune ce spunea inainte.

E greu si sa pleci din orasul tau, stiu, dar oricum peste asta treci mai usor pentru ca ramai totusi in tara cu care te-ai obisnuit. Cand am aterizat in Italia, pasagerii s-au comportat absolut normal, cand am aterizat in Bucuresti, in schimb, toti au aplaudat si bucuria se putea citi in ochii tuturor. Erau ACASA. Nu mai conta ca stateau la o suta, doua, trei sute de km…erau fericiti ca erau in Romania.

In concluzie, cu aceasta calatorie m-am convins, cu adevarat, ca nicaieri nu-i mai bine ca-n Romania asta de cacat, ca nicaieri nu-i mai bine ca ACASA…

Absolvent de clasa a 6-a

Hei. A mai trecut un an. S-au mai dus clipe frumoase din viata mea. S-a dus cel mai frumos an. De ce a fost cel mai frumos? Simplu. Pentru ca am crescut. Pentru ca m-am maturizat. Pentru ca M-AM SCHIMBAT. Pentru ca mi-am facut muuulti prieteni. Pentru ca am cunoscut multi oameni noi. Pentru ca m-am indragostit. Pentru ca am avut prima relatie. Pentru ca am avut primul sarut. Pentru ca au fost atatea clipe frumoase incat nu am spatiu in calculator sa le enumar.

Hai s-o luam de la capat. Sa-mi spun povestea. La inceputul anului, eram o copila. Copila de anul trecut. La un moment dat, am plecat intr-o excursie. Pe 16-17 noiembrie. Am fost in excursie cu clasa si cu Alex Bucur. Atunci m-am imprietenit cu Alex si m-am apropiat foarte tare de Teo. Cand ne-am intors, la usa autocarului, Alex era asteptat de 2 baieti. Unul dintre ei avea sa fie cel dupa care-am plans 3 luni. Totusi, cu sau fara suferinta, aceasta “iubire” mi-a facut bine. M-am schimbat mult ca sa-l pot face pe el sa ma placa, dar a fost fara succes. Asa m-am redescoperit. Apoi, mi-am facut multi prieteni care ma incurajau si care incercau sa ma ajute. Printre acesti prieteni era si viitorul primul meu iubit. Vorbeam cu el enorm. Plangeam si ii povesteam tot. Nu m-am gandit nici macar o clipa ca se va ajunge unde s-a ajuns. Am inceput sa ies cu el pe afara. Si dintr-o data mi-am dat seama ca nu mai simt nimic pentru acel baiat dupa care suferisem. Mi-am dat seama ca m-am indragostit, fara sa vreau, de cel mai bun prieten al meu. Si cel mai bun prieten al meu mi-a ajuns iubit. Si am petrecut multe clipe frumoase cu el. Primul sarut si tot tacamul. Apoi ne-am despartit. Si am cautat din greu pe cineva care sa ma asculte. Si in final l-am gasit pe el, pe cel ce mi-a fost cel mai bun prieteni luni de-a randul. Pe cel ce m-a ascultat mereu. Pe cel pe care l-am ascultat mereu. Pe cel ce-mi zicea seceretele lui. Pe cel caruia ii ziceam toate seceretele mele. Pe cel la care am tinut enorm. Pe cel cu care in final, m-am certat, dar acum ne-am impacat. Pe Catalin.

Oricum, mi-am facut mult prieteni adevarati anul acesta. De pilda Andra, Andreea, Niko, Catalin, Bianca, Anita si altii. M-am impacat cu varu`, mi-am regasit verisori cu care n-am mai vorbit de ani de zile. Am trait atatea clipe frumoase. Acum, stau si lacrimi reci mi se preling pe obraz. S-a dus cel mai frumos an din viata mea…

Eu

E seara. E sfarsitul unei zile destul de ciudate. Stau si ma gandesc la mine. La cum m-as putea descrie. La cum sunt eu de fapt. La cum ma percep oamenii. La cum m-am schimbat asa, dintr-o data. La cum eram inainte de prima relatie si cum sunt acum. Atunci…atunci eram naiva. Eram destul de tacuta, rusinoasa, ciudata. Mi se parea ciudat sa pupi un baiat, sa stai in bratele unui baiat, sa-l imbratisezi…acum sunt racita de toate lucrurile ce mi s-au intamplat. Acum m-am transformat intr-un monstru fara sentimente. Intr-o persoana pentru care o imbratisare nu mai inseamna nimic. O persoana pentru care sa pupi pe cineva pe gura e ceva normal. O persoana care se da oricand, oriunde si la orice ora la baieti doar asa, de distractie. O persoana perceputa ca fiind rea, lipsita de sentimente, dar atragatoare si dorita de multi. O persoana pe care toti si-ar dori s-o aiba, dar nimeni nu-i poate castiga inima pentru ca inima ei este impietrita.

De ce oamenii ma vad asa? Chiar asa am ajuns? Oricum, aparentele inseala. Chiar daca am mai mult curaj, chiar daca un sarut nu mai inseamna aproape nimic pentru mine daca nu e de la cel iubit, am ramas la fel in adancul sufletului meu. Am ramas la fel de naiva, inocenta, cuminte si, mai ales, cu o inima la fel de mare. Totusi, oamenii ma vad altfel.

De ce?

Furtuna

Afara e furtuna. Tuna. Fulgera. Eu stau in pat. Imi este teama. Stau si ma gandesc cum intotdeauna, cand era furtuna, imi doream sa fie cineva langa mine sa ma apere, sa ma iubeasca. Dar acum, nu e furtuna doar afara, ci si in sufletul meu. Simt ca nu mai stiu ce vreau. Azi iubesc pe cineva, maine pe altcineva. Azi ma gandesc la cineva, maine la altcineva. Si totusi, in mintea mea ramane un singur om. De fapt, nu stiu daca mai e si in sufletul meu, sau a devenit o simpla obsesie. Daca e o obsesie, nu ar fi prima, daca nu e obsesie, din nou, nu ar fi prima oara.

Furtuna din sufletul meu nu e cauzata doar de acel sentiment numit, cica, iubire, ci si de toate certurile astea care par sa nu se mai termine. Stateam si ascultam sunetul ploii, iar prin minte imi treceau zeci de lucruri. De ce cele mai frumoase amintiri ale mele le am cu ea? De ce toti incearca acum sa ne impace? De ce imi e greu sa o consider un capitol incheiat din viata mea? De ce a fost atat de falsa? DE CE?

Intrebari fara raspunsuri ce mi-au dat dureri de cap zile de-a randul. Imi e greu sa uit ca mi-a fost prietena cea mai apropiata atat de mult timp. Stau, din nou, si ma gandesc cum intr-o saptamana totul s-a schimbat. In lumea mea, in lumea ei…acum, s-au facut 2 tabere. Tabara mea si tabara ei. Cine ar fi crezut vreodata ca prietenia noastra nu va dura la nesfarsit?

Okey, acum inchei aceste randuri. Raman in tacerea camerei mele. Raman cu gandurile mele. Raman cu dorurile mele. Raman cu tot ce imi lipseste acum. Raman, dar nu stiu cat voi mai ramane asa…Va mai iesi soarele si pe strada mea?

Merita?

E seara. E miezul noptii. Stau in fata cutiei asteia si ma gandesc. Ma gandesc la cate lacrimi am varsat. Pentru ce? Pentru cine? A meritat macar cineva lacrimile mele? A stiut cineva cat m-a durut?

Intrebari ale caror raspunsuri le stiu. Intrebari ale caror raspunsuri m-au facut atat de rece, atat de indiferenta. Am plans atat de mult incat acum nu mai am lacrimi. Sau cel putin asa cred. Daca mai aveam lacrimi, cred ca le-as fi varsat acum. Acum cand simt ca mi-a picat cerul in cap. Acum cand sunt singura si simt ca toti sunt aliati impotriva mea. Acum cand nu mai am incredere in NIMENI. Acum cand pentru mine toti oamenii sunt la fel. Toti nu vor decat sa-si atinga scopurile. Toti au doua fete. Toti sunt lasi si parsivi. Dar nu toti au fost asa. Multi s-au schimbat. Pe multi i-a schimbat anturajul. Si pe mine m-au schimbat oamenii. Anturajul. “Prietenii”. Toate m-au schimbat. Din fata aia, naiva, cuminte, cu capul pe umeri, am ajuns ceea ce sunt acum, irascibila, indiferenta, rece. Imi pare rau ca am cunoscut oamenii asa cum sunt ei de fapt. Imi pare rau ca mi s-a spart globul de sticla in care traiam.

Acum…acum cred ca NIMENI si NIMIC NU MERITA, ca toti sunt la fel, ca nu mai exista incredere. Totusi, caut disperata oameni care sa MERITE. Si cu tristete observ ca din 100 de oameni, abia 5 MERITA cu adevarat…

Incredere

Increderea, ce e ea? Exista macar? Sau e doar o iluzie, la fel ca dragostea…?

Cu siguranta pentru mine NU MAI EXISTA. Am avut incredere in cine nu trebuia. Nu stiu de ce. Nu stiu de ce am crezut in ea. M-a tradat. M-a ranit. Era prietena mea cea mai buna. Si nu mai e. De ce nu mai e? Pentru ca nu merita. Nu merita increderea nimanui. Pentru ca pana la urma, te va musca de fund. Asa cum a facut ea cu toti. A profitat, a cunoscut pe cine voia sa cunoasca si apoi s-a aratat cu adevarat. De ce? Pentru ca asa e ea. Parsiva, lasa, PREFACUTA. Cu siguranta, asta e cuvantul care o caracterizeaza pe ea, fosta cea mai buna prietena a mea…

Mi-a facut atatea incat nu am degete sa le numar. Nu mai pot. Am suferit prea mult din cauza ei, in timp ce ea…ea ce facea? Isi cauta prieteni noi de care sa profite, care sa-i faca cunostinta cu oameni noi. Si a gasit. Dar o sa o piarda si pe ea. O sa piarda tot ce are. Toti prietenii, toti care o iubesc.

Nu mai spun nimic. Am zis deja prea multe. Asta am simtit acum. Acum cand imi dau seama ce fel de om am tinut la piept zi de zi. Acum cand nu-mi mai pasa de nimic. Acum cand mi-a picat cerul in cap. Acum cand nu mai cred nici in dragoste, nici in prietenie…

Schimbari...

De ce oamenii se pot schimba atat de tare…atat de repede? Si de ce pe noi, cei din jur, ne doare atat de tare schimbarea lor? De ce nu putem fi indiferenti? De ce nu pot ei sa se schimbe in bine si nu in rau, asa cum a facut el? De ce? Pur si simplu…DE CE?

Atatea intrebari fara raspuns. Atatea goluri ce ma fac sa sufar. Atatea goluri din cauza carora am pierdut atatea nopti. Si tot nu am gasit raspunsul. M-am refugiat in plans, acolo in patul meu, pe perna mea, cu mp3-ul in urechi si cu servetelele in mana. Nu mai pot scapa nici noaptea. A devenit o obsesie pentru mine aceasta suferinta. Ceea ce-mi cauzeaza durere in timpul zilei imi apare si noaptea in vis. E greu. Atat de greu…

Imi doresc ca totul sa revina la normal. Dar nu se mai poate. Amandoi am gresit. Amandoi ne-am schimbat. Si totusi schimbarea mea nu a cauzat durere, in schimb a lui da. Si a ajuns sa spuna anumite lucruri doar pentru a-mi face rau. In continuare incerc sa gasesc raspunsul intrebarii DE CE S-A SCHIMBAt. Si nu pot. Nu-l gasesc oricat l-as cauta. Stau si acum, cu lacrimi in ochi, si-mi amintesc cat de frumoasa era prietenia noastra. Pentru ce ne-am complicat viata? Nu era mai bine daca ramaneam prieteni, asa cum eram la inceput? Acum nimic nu se mai poate schimba. Raul a fost facut si oricat am incerca, nu vom mai fi cum eram la inceput. Era prietenul meu si toata scoala stia asta. Toti colegii il stiau ca prietenul meu. Toti se asteptau la acea complicatie pe care eu nu stiam daca mi-o doream sau nu. Si complicatia a aparut. Si vietile noastre s-au schimbat. Ne-am despartit. Si totusi ne-am impacat pentru ca il iubeam. Acum, sentimentele au apus si a ramas doar o relatie racita de toate cate s-au intamplat…

Amintiri...

Amintiri…primul lucru care-mi vine in minte cand ma gandesc la copilarie e bucuria de viata pe care o aveam. Nu aveam grija zilei de maine, a testului ce urmeaza, a tezelor, a ce va spune profesorul cand va deschide catalogul…nu stiam ce e aia suferinta. Daca plangeam, plangeam pentru ca nu-mi gaseam papusile sau pentru ca nu-mi placea la gradinita. Da, plangeam dupa mama. Nu ca acum, sa pierd nopti intregi plangand dupa nu stiu ce baiat…e greu, dar am crescut. Toti am crescut. Toti ne-am schimbat. Ma uit in urma si nu ma recunosc. Copilul de anul trecut nu seama deloc cu mine. Si totusi si atunci avea multe griji, si atunci plangeam dupa baieti, si atunci aveam grija notelor. Dar acum m-am schimbat. M-am schimbat pentru ca…pentru ca…nici macar nu stiu de ce. Pentru simplul fapt ca asa trebuia sa fie. Pentru ca am crescut. Si totusi imi lipsesc clipele cand ieseam in parc si imi faceam prieteni in orice loc in care ajungeam. Imi lipseste copilul care era o data, copilul de acum 10 ani…