Viata e prea scurta ca sa o irosim suferind. Si totusi o facem. De ce? Pentru ca nu realizam ca o viata avem si trebuie traita din plin. Dar si aceasta traire cu pasiune are doua taisuri si este foarte prost inteleasa. Acum, sa traiesti din plin inseamna sa fumezi, sa bei, sa te droghezi, sa stai numai prin cluburi si sa faci sex. Oameni buni! Nu asta inseamna. Viata e si asa prea scurta, iar noi o scurtam si mai mult. Ajungem la 25 de ani sa suferim ca nu mai suntem frumoase cum am fost o data si ca vom ramane singure pe veci, nici macar manastirile nu ne-ar accepta, ca, deh…, nu mai suntem virgine. Mie mi se pare o mare prostie modul asta de trai si regret din tot sufletul greselile pe care le-am facut.
Dar revenind la subiect, ma gandeam ca jumatate din viata ne-o petrecem plangand. Cand suntem mici plangem dupa jucarii, apoi de la nu stiu ce note, apoi ajungem sa suferim din tradari ale prietenilor si apoi din dragoste. Oare de ce nu putem trai cu totii fericiti fara atata suferinta care ne acapareaza sufletele? Oare de ce nu putem pretui viata la adevarat-i valoare? Oare de ce irosim atatea clipe frumoase, atatea bucurii ale vietii si preferam sa tanjim dupa o viata mai buna, dand cu piciorul sanselor care ni se ofera?
E urat, dar aceasta este realitatea. Nu stim sa punem pret pe viata, nu realizam ca avem doar una si ca suferinta nu are loc intr-un timp atat de scurt si ca sunt atatea lucruri ce ne pot face fericiti si le evitam cu dorinta arzatoare de a ne inchide in noi si a suferi. Incercati sa dati o sansa unei vieti fara suferinta, oameni buni!
