Check this out

Te-ai simtit vreodata singur?

vineri, 14 septembrie 2018

Prosti, dar mulți

Ultima oară când am fost la doctor in policlinica de stat, am fost îndrumata la boli infecțioase sub pretextul ca am varicela și am fost sfătuită sa merg acolo și sa spun cât de tare mă doare și cât de rău îmi e, in condițiile in care aveam un ganglion inflamat din cauza unei masele. Am zis ca nu mai merg la stat niciodată. Pana azi. M-a sunat maică-mea plângând de durere, nu-și putea mișca piciorul. Am zburat pana la ea, am urcat-o in mașina și am fugit la o clinica privată. N-au medic, dar pot sa ne programeze pe marți dacă vrem. Mergem la următoarea clinica. Același răspuns. Cea mai rapida soluție, ținând cont de faptul ca femeia nu putea sa stea nici măcar așezată de durere, a fost sa mergem la Spitalul Județean de Urgentă Bacau. Fac dreapta sa intru in curte, mașina parcata in fata mea. Paznicul, cu o scârbă totala, îmi face semn cu un singur deget sa întorc. Pana mi-am dat jos centura și am coborât din mașina, șoferul mașinii din fata mea iese, inchide mașina și pleacă. In fata barierei. La singura intrare in curtea spitalului. Aceeași pe care o folosesc și ambulantele. Reușesc sa cobor și striga paznicul către mine "unde vrei sa intri, domnișoara? Unde vii cu mașina aici?". "La urgente" zic. "Ah. Așteaptă". Și aștept. 5 minute. 10 minute. Nu vine nimeni. In spatele meu coada. Maică-mea se ridica și iese din mașina, zice ca se duce pe jos. Nu vreți să ii fi văzut fata când a scos piciorul din mașina. In fine, mă duc și parchez in alta parte, mă întorc la ea. Intram. Trecem pe lângă alt paznic care își mânca liniștit mărul. Se uita scârbit la noi, mergem mai departe. Sunam la usa sa ne deschidă la urgente. Vine același paznic, mestecând același mar. Deschide usa, se pune de-a latul in usa, se uita la maică-mea ca la un gândac de bucatarie. "Buna ziua. Care e problema, doamna?", după ce a șchiopătat pe lângă el sa ajungă la sonerie. In fine, o lasă sa intre. Eu ies ca însoțitorii n-au voie acolo. Peste doua minute, hop și ea, roșie la fata, ii ieșeau aburi pe nas. "Da, doamna, ce ați pățit? Va doare piciorul? Pai și de ce nu v-ați dus la medicul de familie? Cum, tocmai și-a terminat programul? Ca sa vezi, a început sa va doară chiar când a plecat el acasă! Vreți sa va vadă un specialist? In policlinica, doamna, nu la urgente. Ha, ia uita-te la ea, eu văd ca poate merge". 
Astăzi, pentru prima oară, am aplicat pentru un job in străinătate. Astăzi, pentru prima oară, mi-am pierdut speranța. Nu politicienii sunt problema noastră. Problema suntem noi. Noi care ne complacem într-un sistem a cărui problema principala este schimbarea unui cuvânt in Constituție. Noi care semnam petiții pentru Refendumuri de 43 de milioane de euro, fără scop și cauza. Noi care trecem pe lângă femei maltratate in familia tradiționala și spunem "ei, lasă, bărbatul așa își arată iubirea". Noi care trecem pe lângă copii abuzați și spunem "unde da mama creste". Noi care ne înscriem pe "Antena 3 - Grupul Susținătorilor Fideli" și ii înjuram pe toți cei care nu considera ca domnul Dragnea este cel mai bun politician, ii numim hashtagisti, sorosisti, drogati și sanatanisti. Noi care ne-am bucurat când au murit oamenii in Colectiv, ca acolo era lucrarea diavolului, oamenii aia făceau slujbe pentru Satana și meritau sa moara in flăcări. Noi care vedem țigani pe strada și traversam cu copiii, sa știe de mici ce înseamnă ura și discriminarea, sa nu cumva sa crească și sa fie de acord cu persoanele homosexuale. Noi care susținem natalitatea, dar ne lăsam copiii prin maternități și fugim, ii trimitem la cerșit, ii facem numai sa primim alocații de pe urma lor. 
Știu ca nu va regăsiți in acest "noi", pentru ca știu cine poate sa citească ce am scris. Dar ăștia suntem noi. Și indiferent de numărul celor care nu fac parte din marele "noi", ei vor fi mereu mai mulți. Prosti, dar mulți. 

Și ca sa închei ziua asta cum se cuvine, am fost la o terasa, am cerut un ceai verde și am primit unul de menta ca "asta e singurul ceai verde pe care îl am".

joi, 13 septembrie 2018

Sa mergem toți la Referendum

In 7 octombrie mergem la vot. Mergeți, adică. Eu n-am niciun gând sa mă prezint. Și asta nu pentru ca nu îmi pasa de ce se întâmpla, ci pentru ca îmi doresc ca Referendumul sa nu fie validat ca poate poate văd și ăștia din Coaliția pentru Familie ca marea majoritate a populației nu da un leu pe problemele lor existențiale și se opresc cu absurditățile astea. Dacă susțineți familia, copiii, viața, dragi militanti, atunci de ce nu ați semnat 3 milioane de oameni pentru investirea fondurilor in construirea de spitale, de orfelinate, pentru simplificarea procedurii de adopție, pentru schimbarea legilor cu privire la abuzul copiilor? De ce, dragi militanti pentru familia tradiționala, nu dați doi bani pe copiii trimiși in strada la cerșit de doi soți - bărbat și femeie? Chiar credeți, dragi militanți, ca dacă o sa cheltuim n-șpe milioane pentru modificarea Constituției, ni se vor rezolva problemele? Nu o sa zic nimic de drumuri, biserici, pușcării și penali in funcții publice. O sa va vorbesc doar despre familia tradiționala și cât de mult bine face ea societății. 
In acest moment, căsătoria între persoane de același sex este interzisă in România. După Referendum - va rămâne la fel. Deci, va întreb din nou. Dacă ați reușit sa va adunați 3 milioane de oameni ca sa semnați un așa nonsens, de ce nu va adunați sa faceți ceva cu adevărat util pentru copiii pe care spuneti ca ii susțineți? Spuneti ca rolul familiei e sa procreeze, ca de asta ne-a lăsat Dumnezeu pe Pământ. Atunci de ce nu faceți, oameni buni, câte 100 de copii fiecare și sa va vedeți de treaba voastră? Chiar credeți ca dacă veți schimba Constituția, cuplurile homosexuale vor dispărea ca prin minune? Chiar credeți ca dacă veți schimba Constituția, oamenii vor spune "aha, deci familia înseamnă o femeie și un bărbat, iubitule, astăzi te părăsesc, mă duc sa mă însor cu o femeie pe care nu o voi iubi niciodată, cu care voi face un copil de care îmi va fi sila, pentru ca nu va fi rodul dragostei dintre noi, ci o obligație pe care o am"? Spuneti ca un copil născut și crescut intr-o familie "normala" are șanse mult mai mari in viața. Și probabil ca așa e. Dar asta se întâmpla deja. Nimeni nu interzice familia tradiționala, nimeni nu interzice uniunea dintre o femeie și un bărbat, nimeni nu le interzice celor doi soți sa toarne copii pe banda rulantă. Dar gândiți-va ca familie normala e și aia in care bărbatul e alcoolic, femeia e alcoolica, bărbatul bate femeia, femeia bate copiii, familia trăiește de la o zi la alta din alocațiile copiilor și din ajutoare sociale. Și, dacă nu mă credeți, va invit sa cunoașteti doua fetițe frumoase foc, pe care le văd de mai bine de 10 ani in aceeași intersecție. Vin in dreptul mașinii, dar n-au curaj sa ceara, poți sa vezi in ochii lor ca le e rusine de ce fac, dar n-au încotro. Și eu? Eu nu pot sa fac nimic pentru ele. Dacă le dau bani, banii aia ajung la părinții lor. Dacă nu le dau, a doua zi le văd cu ochii vineți. Și nu pot sa fac nimic pentru ele pentru ca, nu-i așa, eu nu fac parte dintr-o familie normala. Dacă le-aș lua din strada sa le duc acasă ca pe niște câini maidanezi, sa le hrănesc, sa le spăl, sa le îmbrac, sa le trimit la scoala și sa am grija de ele, se considera răpire de minori și intru la pușcărie. Dacă fac plângere împotriva părinților, o sa se facă o ancheta care va dura 729293819 de ani și care, dacă se va finaliza cu învinovățirea lemnelor pe care le numim parinti ai lor, vor ajunge in grija statului care, ce sa vezi, nu are grija de ele, evident, pentru ca statul nu e o familie tradiționala, deci oricum copilele nu au nicio șansa pentru ca nu sunt crescute de o femeie și un bărbat. Dacă fac cerere pentru adopție, nu mi le da nimeni pentru ca au părinți și, bineînțeles, le e mult mai bine lângă doi părinți denaturați, care le folosesc pe post de sursa de venit, decât intr-o familia netradițională formată dintr-o mama și... atât. 

Asta e realitatea in care trăim. Și asta e ceea ce susțineți voi. Susțineți ca unui copil ii e mai bine lângă femeia și bărbatul abuzivi care i-au născut decât in grija unei femei, a unui bărbat, a doua femei sau a trei bărbați care și-i doresc, care au mijloacele și toată dragostea necesară pentru a-i ajuta sa se dezvolte armonios și sa ajungă Oameni Mari. Voi nu ilegalizati căsătoriile între persoane de același sex, ca astea oricum nu sunt legale. Voi tăiați orice șansa a unui copil născut in familia greșita de a duce o viața normala.