Punct. Și de la capăt

Și inevitabilul s-a întâmplat. V-ați despărțit. Mi-ai spus de multe ori ca, atunci când l-ai cunoscut, tu voiai doar sa te joci. Abia iesisesi dintr-o relație luuunga și complicata și nu îți mai doreai încă una. Și, când a apărut el, credeai ca e exact ce îți trebuie.  N-ai avut niciodată curajul sa ii spui ce vrei. Știai ca trebuie sa pui punct și sa ii explici clar și răspicat ca tu nu ai de gând sa te implici emoțional, dar îți era mai comod sa renunți la toate discuțiile alea serioase și sa lași lucrurile sa vina de la sine. Ți-ai spus ca, atunci când vei simți ca lucrurile au mers prea departe, ii vei spune adevarul. Și, cumva, te-ai ținut de cuvânt. Când ti-a spus ca vrea o relație, i-ai explicat ca nu ești pregătită.  Dar, vezi tu, după ce a avut prima tentativa de plecare, ți-ai dat seama ca nu mai voiai doar sa te joci, dar erai încă speriata. Așa ca nu i-ai spus nimic. Și când a hotărât el sa lase lucrurile sa meargă natural și sa nu mai impună niciun "status" pentru ce se întâmpla între voi, te-ai simțit rănită și trădată, pentru ca ai crezut ca el o sa fie disponibil oricând pentru orice voiai tu. Știai ca asta nu e posibil, așa ca ai acceptat tăcută consecințele deciziei tale.  Și tot așa au mers lucrurile, când mai bine, când mai rău, pana intr-o seara. El ti-a zis ca lucrurile s-au terminat, tu ai vrut sa stii de ce și ați vorbit pana când el ti-a spus ca te iubește, iar tu i-ai spus ca ești pregătită sa ai, din nou, o relație. Credeai ca lucrurile or sa fie roz din momentul ăla și ca toată or sa va meargă bine. Dar, ce sa vezi, nu a fost așa. A început sa ți se para ca te evita, ca nu mai are chef de tine. Nici nu stii dacă se schimbase ceva la el sau nu, dar la tine sigur s-a schimbat ceva. Fuseseși atat de speriata de o relație încât, atunci când a început, aveai nevoie de confirmări ca de aer. Voiai doar sa auzi ca e acolo pentru tine, ca te susține, ca te iubește, ca ii e dor de tine și toate cele. Nu mai erai tu, ieșise femeia proasta din tine. Te-ai schimbat la 180 de grade, erai slaba și nesigura. De fapt, între voi nu se schimbase nimic, avuseserati o relație și înainte, dar in mintea ta s-a schimbat tot.  Și v-ați despărțit. N-ai înțeles prea multe. El a zis ca vrea doar sa nu va mai vedeți un timp, tu te-ai simțit atacată, te-ai aparat cum ai știut și v-ați despărțit. Habar n-ai ce s-ar fi întâmplat dacă ii spuneai doar "ok". Dar lucrurile s-au consumat deja și n-avem timp de what ifs. 
Ați continuat sa vorbiți, totuși. Și ați hotărât sa fiți acum așa cum îți doreai tu sa fiți când l-ai cunoscut. In sfârșit, tot ce voiai tu s-a întâmplat, de comun acord. Dar, ce sa vezi, acum nu mai vrei. Nu stii ce s-a întâmplat cu tine, dar acum vrei o relație. Vrei sa iubești, vrei sa faci toate nimicurile alea care definesc o relație. Au rămas lucruri neconsumate între voi și trebuie sa terminati cu ele, stii asta. Și după, după trebuie sa pleci și sa o iei de la capăt. Știu ca nu vrei, știu ca ești, din nou, îngrozită de o relație, dar trebuie sa o iei de la capăt. Nu te poți îndrăgosti dacă nu îți dai voie sa cunosti oameni noi. Trebuie sa te rupi de trecut și sa o iei încă o data de la 0. Știu ca îți e greu, dar, draga mea, nu ai de ales. Pentru el, ți-ai dat seama prea târziu ca ai sentimente. 

Scopul scuza mijloacele

Nu-ți mai amintești exact când s-a întâmplat asta. Nici măcar nu stii dacă a fost o decizie conștientă sau a venit pur și simplu. Tot ce îți amintești e ca, demult, tatăl tău ti-a spus ca ești nemuritoare. N-ai înțeles mare lucru, erai mică și nu înțelegeai ce e moartea. Dar poate ca vorbele lui ți-au intrat in subconștient. Ai crescut și ai realizat ca a fi nemuritor nu are nicio legătura cu moartea fizica. De asta nu ai cum sa scapi. Dar poți fi nemuritoare. Și stii ca vei fi. Și pentru asta te lupți și te zbați zi de zi.  Ți-ai spus ca scopul tău e mare și ca ești dispusă sa faci orice sacrificiu ca sa îl atingi. Ai renunțat de mult la ideea de a avea o viața simpla, liniștita și fericita. Ți-ai asumat faptul ca e posibil sa fii singura o viața întreaga, doar ca sa ajungi unde ți-ai propus. And that's ok, pentru ca scopul tău merita.  Dar vezi tu, sunt doua cai prin care poți să-l atingi. Poți lasă in urma ta ceva bun sau poți lasă ceva rău. Poți face ceva suficient de rău încât toată lumea sa își amintească de tine. Poți omori pe cineva important sau, și mai bine, poți deveni un criminal in serie. Dar nu, tu ai ales calea mai grea. Tu vrei sa faci ceva bun. Vrei sa lași ceva bun in urma ta. Vrei ca pe oameni sa ii ajute legacy-ul tău. Așa ca ai început cu pași mici.  Ai cunoscut mulți oameni de-a lungul vieții tale și vei mai cunoaște mulți. Ai stat lângă ei când au avut probleme, ai fost acolo când le-a fost greu. I-ai îndrumat pe calea cea buna. Ai stat acolo pana când ai fost sigura ca oamenii aia vor fi bine și fără tine. Ai stat acolo pana când ai fost sigura ca oamenii aia vor avea o viața fericita. Ți-ai făcut treaba și apoi.. apoi ai plecat. Fără sa te uiți in urma. Ai plecat și i-ai lăsat sa își trăiască viața.  Tu nu ești făcută sa ai o relație, pentru ca tu nu poți pune relația mai presus de orice. Pui omul de lângă tine pe primul loc și când nu mai ai cu ce să-l ajuți, pleci mai departe. Cauți alți oameni pe care sa ii poți ajuta. Și toate astea pentru ca nu l-ai putut ajuta pe singurul om din lumea asta pentru care ai fi lăsat tot. Și scopul tău și toate.  Și, între timp, când treci de la "o victima" la alta, te distrugi pe tine. O stii bine și ți-ai asumat-o. Stii ca îți faci rău. Mereu lași o parte din tine in locul de unde pleci. You'll end up empty and you know it. Și ți-ai asumat și asta. Orice for the greater good.  Dar vezi tu, între oamenii pe care i-ai cunoscut au fost și unii care au văzut ca îți faci rău. Au fost unii care te-au înțeles și au înțeles ca, dacă te vor lasă sa ii ajuți, te vor pierde definitiv. Asta e paradoxul cu tine, tu nu vrei sa îți faci tie bine. Te implici, ești trup și suflet acolo, dar doar pentru un timp. Și când pleci, nu mai e cale de întoarcere. Nu te gandesti nici măcar o secunda la cât bine îți face sa ai oamenii aia lângă tine, la cum și ei te pot ajuta. Tu ești convinsă ca nu ești "the one for them" și aia e. Dar dacă, de fapt, ești? Poate nu pentru totdeauna, dar pentru moment. De ce nu te gândești măcar o data sa nu mai pleci? Tu ești convinsă ca după ce vei pleca, ei își vor reface viața fără tine și vor fi mai fericiti, iar tu vei putea sa ajuți pe altcineva. 
Ei, draga mea, uite de asta exista oameni care pleacă de lângă tine. Și poate de asta ii prețuiești atât de mult pe aceia care pleacă. Pe aceia care înțeleg ca tu nu vei rămâne pentru totdeauna și pleacă înainte ca sentimentele voastre sa fie prea puternice. Pleacă înainte sa te distrugă și sa se distrugă. Pleacă nu pentru ca asta își doresc, ci pentru ca tu nu ești capabilă sa crezi ca ai putea sa faci bine cuiva și cand nu are probleme. Oamenii aceia.. ei nu te lasă sa ii ajuți. Oamenii aceia sunt cei care contează cu adevărat. 

Singura.

Pai ce ai făcut? Nu am hotărât noi ca iei patul ăla și îl muți in mijloc? Acum e mai rău ca niciodată, nu l-ai mai sprijinit de un perete. L-ai pus pe colț, ai crezut ca e mai sigur așa. Ca o sa țină pana când o sa cada ambii pereți. Dar ce sa vezi? A căzut și patul tău o data cu ei.  Ultima data ți-am spus ca trebuie sa iei o decizie. Ți-am sugerat ca decizia ta ar trebui sa fie sa pleci. M-ai ascultat, dar nu pana la capăt. Ai luat o decizie, dar ai hotărât sa te arunci cu capul înainte. De fapt, mereu ai făcut asta. Te-ai băgat in toată treaba asta fără sa te gândești o clipa încotro duce. E o provocare, asta ți-ai zis. Pentru tine atât trebuia sa fie. Și ti-a plăcut ideea al naibii de mult. Și te-ai aruncat fără sa te gândești la altcineva.  Ești egoista și acum sunt mai convinsă decât oricând. Când te-ai hotărât tu ca vrei sa treci testul asta, ca vrei sa accepți provocarea asta, te-ai gândit ca el chiar avea nevoie de cineva sa fie 100% acolo pentru el? Tu nu o poți face și o stii bine. Tu ai hotărât cândva, demult, ca ai un scop pe lumea asta și ca poți sa te lipsești de dragoste și liniște pentru asta.  Și știai toate lucrurile astea când te-ai hotărât sa intri de-a binelea. Când ați hotărât sa încetați cu prostiile și sa aveți o relație adevarata, știai tot. Și nu ti-a pasat. Ai intrat cu bocancii murdari in viața lui, ai lăsat urme de noroi și acum trebuie sa pleci. L-ai mințit in tot timpul ăla cât v-ați jucat, nu l-ai lăsat niciodată sa te vadă așa cum ești tu. Nu l-ai lăsat sa vadă ca și tu ești stricata. Ai încercat mereu sa ii arați cât de puternica și independenta ești. I-ai promis ca o sa îl ajuți. Dar cum sa îl ajuți dacă nu stii sa te ajuți pe tine? L-ai mințit, l-ai amăgit și parca nici acum nu ai pleca.  Pai ce ai făcut? N-am hotărât noi ca nu o sa îți mai bați joc de oameni? Te doare? Foarte bine. Așa îți trebuie. Ți-e dor? Îți pare rău? O meriți. Meriți să-ți fie greu, meriți să-ți fie rău și sa suferi. Meriți pentru ca, chiar dacă nu realizai asta, i-ai făcut numai rău. 
O sa fii bine. Dar acum nu ești. Și nu trebuie sa fii. Acum trebuie sa fii rău și poate, poate, data viitoare îți vei șterge bocancii pe preșul de la intrare.