Eu

E seara. E sfarsitul unei zile destul de ciudate. Stau si ma gandesc la mine. La cum m-as putea descrie. La cum sunt eu de fapt. La cum ma percep oamenii. La cum m-am schimbat asa, dintr-o data. La cum eram inainte de prima relatie si cum sunt acum. Atunci…atunci eram naiva. Eram destul de tacuta, rusinoasa, ciudata. Mi se parea ciudat sa pupi un baiat, sa stai in bratele unui baiat, sa-l imbratisezi…acum sunt racita de toate lucrurile ce mi s-au intamplat. Acum m-am transformat intr-un monstru fara sentimente. Intr-o persoana pentru care o imbratisare nu mai inseamna nimic. O persoana pentru care sa pupi pe cineva pe gura e ceva normal. O persoana care se da oricand, oriunde si la orice ora la baieti doar asa, de distractie. O persoana perceputa ca fiind rea, lipsita de sentimente, dar atragatoare si dorita de multi. O persoana pe care toti si-ar dori s-o aiba, dar nimeni nu-i poate castiga inima pentru ca inima ei este impietrita.

De ce oamenii ma vad asa? Chiar asa am ajuns? Oricum, aparentele inseala. Chiar daca am mai mult curaj, chiar daca un sarut nu mai inseamna aproape nimic pentru mine daca nu e de la cel iubit, am ramas la fel in adancul sufletului meu. Am ramas la fel de naiva, inocenta, cuminte si, mai ales, cu o inima la fel de mare. Totusi, oamenii ma vad altfel.

De ce?