Cine ești?

Ce ti se întâmpla? Ești speriata, ești de-a dreptul îngrozită. Poate e Crăciunul, poate sunt toți oamenii aia fericiți care pun poze lângă brad, poate e faptul ca începi sa accepți ca ești om mare, nici tu nu stii. Dar ești paralizata de teama, ești confuza, nu înțelegi ce e cu tine.  Ești înconjurată de oameni care țin la tine și ești mai recunoscătoare ca niciodată. Tu nu mai ai prieteni, ai familie și nu poți sa exprimi in cuvinte cât înseamnă ei pentru tine. Și credeai, ai crezut atata timp ca asta e suficient. Erai convinsă ca ceea ce ai deja îți e suficient. Asta te sperie. Nu îți poți vedea viața fără ei și nu ți-ai fi putut închipui vreodată ca ai nevoie și de altceva.  De asta îți e atât de frica, pentru ca nu înțelegi. Nu înțelegi ce e cu tine, de unde a apărut schimbarea asta, pofta asta inexplicabila.  Poate e doar o perioada și o sa îți treacă, dai vina pe sărbători și profiți de orice moment, la fel ca înainte. Dar când te bagi in pat, simți ca lipsește ceva. Starea pe care o ai acum... e ceva ce nu ai mai simțit niciodată. Ai vrea sa scapi de ea, dar nu ca înainte. Nu vrei sa dispară și sa mergi mai departe, vrei sa o împlinești. Poate ca, totuși, nu aveai nevoie doar de 3 luni, a trecut mai mult de jumătate de an... Parca nu ești tu. Tu ești rece, impasibilă, rațională, tu nu înțelegi sentimentele. Singurii oameni fata de care te-ai lăsat sa simți sunt lângă tine și vor fi mereu acolo. Deci, de ce simți ca îți lipsește ceva?
Poate ca o sa înțelegi cândva, sau poate ca o sa uiți ca te-ai simțit vreodată așa cum te simți acum. Dar poate, poate, va apărea cineva care sa șteargă cu buretele ce simți acum și sa pună in loc bucurie. Poate, cândva, o sa îți împlinești pofta de iubire. 

Astăzi e despre mine

Astăzi am obosit. Am obosit sa mai fiu puternica, am obosit sa mă mai prefac ca nu îmi pasa. Astăzi am obosit sa mai spun ca sunt bine, am obosit sa mai rad. Astăzi am obosit sa îți mai scriu tie, am obosit sa îți dau tie toate problemele mele ca eu sa rămân cu orgoliul neatins. Astăzi am obosit sa mai fug, am obosit sa mă mai ascund și sa mă feresc. Astăzi am obosit sa mă mai mint ca n-am nimic, am obosit să-mi vând povesti.  Astăzi vreau sa adorm și sa mă trezesc când toate or sa fie bune. Vreau sa dorm pana când toate grijile și problemele dispar. Astăzi nu mai vreau sa le fac fața, astăzi nu mai vreau sa mă lupt cu ele. Astăzi vreau doar sa treacă și sa mă simt bine din nou. Astăzi am fost adevarata, cu bune și rele, vindecata și stricata.  Mâine o voi lua de la capăt. Mâine o sa mă trezesc și o sa lupt din nou, o sa fiu iar puternica. Mâine o sa pretind din nou ca toate îmi merg bine și ca nimic nu mă poate atinge. Mâine o sa zâmbesc din nou și o sa spun ca sunt bine. Mâine o sa îmi arunc din nou problemele spre tine și eu o sa mă detașez de ele. Mâine o sa mă prefac din nou ca sunt toate ale tale, ca tu ești cea slaba și eu sunt aici doar sa te aduc pe drumul cel bun. 
Dar astăzi, astăzi este despre mine. 

Despre cum sa îți târăști orgoliul in noroi

Te umilești, dar in momentul asta nici măcar nu-ți mai pasa. Nu înțelegi ce se întâmpla și asta te omoară. Tu poți sa treci peste orice, cu condiția sa ai o explicație, pe care acum nu ai. Când erai mică și mama ta voia sa te pedepsească, renunța rapid pentru ca ii cereai prea multe explicații. La tine nu e o dorința, un moft, ci e o nevoie. E aproape ca o nevoie fiziologică. Tu nu poți sa te desprinzi de ceva dacă nu stii de ce trebuie sa o faci.  Dar, vezi tu, asta nu înțeleg ei. Ei cred ca dacă pentru ei nu e important, nici pentru tine nu e. Probabil cred ca e doar o scuza sa continui sa stai pe lângă ei sau ca ești prea obsedată sa pleci mai departe.  Dar nu. Tu ai nevoie de răspunsuri și atâta tot. Tu nu te lași influențată de sentimente, niciodată nu ai făcut-o. Dar ai nevoia asta tâmpită pe care nu o poți controla. Și pentru asta îți calci orgoliul in picioare, îl arunci la gunoi, îl tăvălești in noroi și apoi, când te potolești, îl iei inapoi și îl porți mândra, așa murdar și rupt cum e. Și nimeni nu pare sa te înțeleagă. Era mai usor când erai copil, toată lumea îți spunea adevarul asa cum era, nu era moda asta cu ascunsul lucrurilor "ca sa nu doară". Nimeni nu va sti ca pe tine te doare, orice ar fi. Singurul lucru care te doare cu adevărat si nu poți sa il ascunzi e sa nu stii. Nu ai nevoie de mai mult, doar de 5 minute de sinceritate, de lucruri spuse verde in fata și pleci. Stii ca n-ai cum sa te lupți cu sentimente și dorințele oamenilor, și nici nu vrei asta. Nu ai vrut niciodată sa le schimbi deciziile. Ai vrut doar sa stii de ce au ajuns acolo. Doar ca ei nu înțeleg.  In the end, poate asta e motivul pentru care te întorci mereu la el. El ti-a spus. Ti-a spus tot ce aveai nevoie sa stii și a fost exact ce îți doreai sa auzi. Tu știai motivele, așa cum probabil ca undeva, adânc in mintea ta, le stii și acum, doar ca încă nu ai descoperit unde sunt ascunse. Știai motivele, dar aveai nevoie sa îți confirme. Te-a eliberat. Poate ca știa ca ai rămas doar din nevoia asta, sau poate ca nu. Dar te-a eliberat. Te-a lăsat sa pleci mai departe cu inima deschisă și cu mintea liniștita. Și poate, poate de asta nu ai cum sa îl uiți. 
Poate ca și ei știu acum și de asta nu îți spun, pentru ca poate cândva in viața asta, vor avea nevoie de un om la care sa se întoarcă și știu ca tu vei fi acolo. Dar ceea ce nu știu ei e ca nevoia asta, in timp, se diminuează. Și dacă asta ajunge sa fie tot ceea ce te tine in loc, s-ar putea sa fie prea târziu pentru voi când vor veni inapoi.