Gânduri iraționale

In ultimii 3 ani, am citit tot ce mi-a picat in mâna despre anxietate, de la explicații medicale la opinii de-ale vracilor. Dar, din tot ce am citit, singurele articole pe care le găseam de ajutor erau poveștile oamenilor care au trecut prin asta, care au trecut peste asta sau care încă se lupta. Așa ca, in speranța ca cineva care chiar are nevoie va da peste aceste rânduri, am hotărât sa spun cu voce tare (sau sa scriu, înțelegeți voi) ce a însemnat pentru mine anxietatea. 
Știți oamenii aia care nu cred in bolile psihice, care cred ca, dacă nu ai un picior rupt, o mâna sucită, un rinichi lipsa, nu ești bolnav? Ei, cu câțiva ani in urma eram exact ca ei. Am crescut crezând in Dumnezeu. Cu o profesoara de religie isteață, care știa cum sa pună problema, cu o bunica ce mă ducea duminica la biserica, cu o mama care m-a lăsat sa aleg dacă sa cred sau nu și cu un tata ale cărui opinii și păreri eram prea mică sa le înțeleg, am crescut crezând. Și religia zice cam așa: sinuciderea e singurul păcat care nu poate fi iertat. Așadar, in mintea mea de copil de 7 ani, sinuciderea a devenit o alegere, o decizie pe care un om o face perfect conștient și ale cărei consecințe le suporta pentru eternitate. Și dacă sinuciderea era o alegere, depresia nu era o boala. Și dacă depresia nu era o boala, cum ar fi putut sa fie anxietatea? Și am trăit cu gândul asta pana când, intr-o seara de vara, am dat peste un articol care descria somatizarile anxietății. Și ăla a fost momentul când am conștientizat ca am nevoie de ajutor.  Anxietatea nu e o prostie. Anxietatea e o problema reala. Anxietatea înseamnă sa îți fie teama sa te bagi in pat ca sa nu te sufoce din nou toate gândurile. Anxietatea înseamnă nopți întregi de numărat oi, in timp ce corpul îți tremura din toate încheieturile. Anxietatatea înseamnă sa nu mai poți face nimic. Anxietatea înseamnă stări de panica iraționale, constientizarea faptului ca sunt iraționale și neputința de a le îndepărta.  Anxietatea mea însemna sa fiu panicata cu trei zile înainte de un examen la gândul ca s-ar putea sa nu pot adormi in noaptea dinainte. Anxietatea mea însemna sa nu pot mânca in oraș de teama sa nu mi se facă rău. Anxietatea mea însemna sa nu pun gura pe alcool de teama sa nu mă îmbăt. Anxietatea mea însemna sa nu plec nicăieri decât cu mașina mea. Anxietatea mea însemna sa nu plec in excursii. Anxietatea mea însemna sa nu stau mai târziu de ora 12 in oraș. Anxietatea mea însemna sa fac curat in fiecare sâmbătă. Anxietatea mea însemna sa văd doua episoade din serial in fiecare seara. Anxietatea mea însemna sa am fix 6 ore de somn in fiecare noapte. Anxietatea mea însemna sa mănânc doar mancare făcută de mine. Anxietatea mea însemna sa merg la cursuri și sa ma așez într-un colț.  Anxietatea mea a dus la depresie. Nu mai puteam face nimic din tot ce făceam înainte. Toate lucrurile care mi se păreau firești, toate se întorseseră împotriva mea. Orice sunet, orice mișcare, orice miros putea sa dea naștere la un atac de panica. Toată viața mea se consuma in stări anxioase. Singurele momente pe care apucam sa le trăiesc erau prea scurte, terminate prea brusc sa mi le pot aminti. Am trăit 3 ani de zile fără sa mă pot relaxa și Dumnezeu știe ca am încercat toate metodele din lume.  Am încercat sa țin doar pentru mine pentru ca mi se părea normal ce mi se întâmpla. Devenisem atât de obișnuita cu stările astea încât mi se păreau normale. Erau parte din mine. Nici măcar nu mă puteam gândi la ideea de a nu le mai avea.  Am mers la psiholog. Am înțeles cauza și am tratat-o. Am înțeles atacurile de panica și am învățat sa le controlez. Nu am mai avut un atac de panica de un an și jumătate. Nu am mai lăsat fiorul care îți pornește din vârful degetelor de la picioare și urca prin tot corpul pana ajunge sa te strângă de gât sa-mi treacă de glezne de mai bine de un an. Nu mi-am mai dat voie sa mă abțin de la nimic.  E o lupta grea. E o lupta pe care o duci zilnic, tu cu creierul tău, pana recâștigi controlul deplin asupra lui. Dar e o lupta pe care poți sa o câștigi, o lupta pentru care trebuie sa ceri ajutor, trebuie sa accepți orice ajutor. Anxietatea nu e o stare normala. Anxietatea nu e o gluma. Anxietatea e o boala. Și anxietatea poate fi tratată :)