Prosti, dar mulți

Ultima oară când am fost la doctor in policlinica de stat, am fost îndrumata la boli infecțioase sub pretextul ca am varicela și am fost sfătuită sa merg acolo și sa spun cât de tare mă doare și cât de rău îmi e, in condițiile in care aveam un ganglion inflamat din cauza unei masele. Am zis ca nu mai merg la stat niciodată. Pana azi. M-a sunat maică-mea plângând de durere, nu-și putea mișca piciorul. Am zburat pana la ea, am urcat-o in mașina și am fugit la o clinica privată. N-au medic, dar pot sa ne programeze pe marți dacă vrem. Mergem la următoarea clinica. Același răspuns. Cea mai rapida soluție, ținând cont de faptul ca femeia nu putea sa stea nici măcar așezată de durere, a fost sa mergem la Spitalul Județean de Urgentă Bacau. Fac dreapta sa intru in curte, mașina parcata in fata mea. Paznicul, cu o scârbă totala, îmi face semn cu un singur deget sa întorc. Pana mi-am dat jos centura și am coborât din mașina, șoferul mașinii din fata mea iese, inchide mașina și pleacă. In fata barierei. La singura intrare in curtea spitalului. Aceeași pe care o folosesc și ambulantele. Reușesc sa cobor și striga paznicul către mine "unde vrei sa intri, domnișoara? Unde vii cu mașina aici?". "La urgente" zic. "Ah. Așteaptă". Și aștept. 5 minute. 10 minute. Nu vine nimeni. In spatele meu coada. Maică-mea se ridica și iese din mașina, zice ca se duce pe jos. Nu vreți să ii fi văzut fata când a scos piciorul din mașina. In fine, mă duc și parchez in alta parte, mă întorc la ea. Intram. Trecem pe lângă alt paznic care își mânca liniștit mărul. Se uita scârbit la noi, mergem mai departe. Sunam la usa sa ne deschidă la urgente. Vine același paznic, mestecând același mar. Deschide usa, se pune de-a latul in usa, se uita la maică-mea ca la un gândac de bucatarie. "Buna ziua. Care e problema, doamna?", după ce a șchiopătat pe lângă el sa ajungă la sonerie. In fine, o lasă sa intre. Eu ies ca însoțitorii n-au voie acolo. Peste doua minute, hop și ea, roșie la fata, ii ieșeau aburi pe nas. "Da, doamna, ce ați pățit? Va doare piciorul? Pai și de ce nu v-ați dus la medicul de familie? Cum, tocmai și-a terminat programul? Ca sa vezi, a început sa va doară chiar când a plecat el acasă! Vreți sa va vadă un specialist? In policlinica, doamna, nu la urgente. Ha, ia uita-te la ea, eu văd ca poate merge". 

Astăzi, pentru prima oară, am aplicat pentru un job in străinătate. Astăzi, pentru prima oară, mi-am pierdut speranța. Nu politicienii sunt problema noastră. Problema suntem noi. Noi care ne complacem într-un sistem a cărui problema principala este schimbarea unui cuvânt in Constituție. Noi care semnam petiții pentru Refendumuri de 43 de milioane de euro, fără scop și cauza. Noi care trecem pe lângă femei maltratate in familia tradiționala și spunem "ei, lasă, bărbatul așa își arată iubirea". Noi care trecem pe lângă copii abuzați și spunem "unde da mama creste". Noi care ne înscriem pe "Antena 3 - Grupul Susținătorilor Fideli" și ii înjuram pe toți cei care nu considera ca domnul Dragnea este cel mai bun politician, ii numim hashtagisti, sorosisti, drogati și sanatanisti. Noi care ne-am bucurat când au murit oamenii in Colectiv, ca acolo era lucrarea diavolului, oamenii aia făceau slujbe pentru Satana și meritau sa moara in flăcări. Noi care vedem țigani pe strada și traversam cu copiii, sa știe de mici ce înseamnă ura și discriminarea, sa nu cumva sa crească și sa fie de acord cu persoanele homosexuale. Noi care susținem natalitatea, dar ne lăsam copiii prin maternități și fugim, ii trimitem la cerșit, ii facem numai sa primim alocații de pe urma lor. 

Știu ca nu va regăsiți in acest "noi", pentru ca știu cine poate sa citească ce am scris. Dar ăștia suntem noi. Și indiferent de numărul celor care nu fac parte din marele "noi", ei vor fi mereu mai mulți. Prosti, dar mulți. 

Și ca sa închei ziua asta cum se cuvine, am fost la o terasa, am cerut un ceai verde și am primit unul de menta ca "asta e singurul ceai verde pe care îl am".