Despre cum sa îți târăști orgoliul in noroi

Te umilești, dar in momentul asta nici măcar nu-ți mai pasa. Nu înțelegi ce se întâmpla și asta te omoară. Tu poți sa treci peste orice, cu condiția sa ai o explicație, pe care acum nu ai. Când erai mică și mama ta voia sa te pedepsească, renunța rapid pentru ca ii cereai prea multe explicații. La tine nu e o dorința, un moft, ci e o nevoie. E aproape ca o nevoie fiziologică. Tu nu poți sa te desprinzi de ceva dacă nu stii de ce trebuie sa o faci.  Dar, vezi tu, asta nu înțeleg ei. Ei cred ca dacă pentru ei nu e important, nici pentru tine nu e. Probabil cred ca e doar o scuza sa continui sa stai pe lângă ei sau ca ești prea obsedată sa pleci mai departe.  Dar nu. Tu ai nevoie de răspunsuri și atâta tot. Tu nu te lași influențată de sentimente, niciodată nu ai făcut-o. Dar ai nevoia asta tâmpită pe care nu o poți controla. Și pentru asta îți calci orgoliul in picioare, îl arunci la gunoi, îl tăvălești in noroi și apoi, când te potolești, îl iei inapoi și îl porți mândra, așa murdar și rupt cum e. Și nimeni nu pare sa te înțeleagă. Era mai usor când erai copil, toată lumea îți spunea adevarul asa cum era, nu era moda asta cu ascunsul lucrurilor "ca sa nu doară". Nimeni nu va sti ca pe tine te doare, orice ar fi. Singurul lucru care te doare cu adevărat si nu poți sa il ascunzi e sa nu stii. Nu ai nevoie de mai mult, doar de 5 minute de sinceritate, de lucruri spuse verde in fata și pleci. Stii ca n-ai cum sa te lupți cu sentimente și dorințele oamenilor, și nici nu vrei asta. Nu ai vrut niciodată sa le schimbi deciziile. Ai vrut doar sa stii de ce au ajuns acolo. Doar ca ei nu înțeleg.  In the end, poate asta e motivul pentru care te întorci mereu la el. El ti-a spus. Ti-a spus tot ce aveai nevoie sa stii și a fost exact ce îți doreai sa auzi. Tu știai motivele, așa cum probabil ca undeva, adânc in mintea ta, le stii și acum, doar ca încă nu ai descoperit unde sunt ascunse. Știai motivele, dar aveai nevoie sa îți confirme. Te-a eliberat. Poate ca știa ca ai rămas doar din nevoia asta, sau poate ca nu. Dar te-a eliberat. Te-a lăsat sa pleci mai departe cu inima deschisă și cu mintea liniștita. Și poate, poate de asta nu ai cum sa îl uiți. 
Poate ca și ei știu acum și de asta nu îți spun, pentru ca poate cândva in viața asta, vor avea nevoie de un om la care sa se întoarcă și știu ca tu vei fi acolo. Dar ceea ce nu știu ei e ca nevoia asta, in timp, se diminuează. Și dacă asta ajunge sa fie tot ceea ce te tine in loc, s-ar putea sa fie prea târziu pentru voi când vor veni inapoi.