Scopul scuza mijloacele

Nu-ți mai amintești exact când s-a întâmplat asta. Nici măcar nu stii dacă a fost o decizie conștientă sau a venit pur și simplu. Tot ce îți amintești e ca, demult, tatăl tău ti-a spus ca ești nemuritoare. N-ai înțeles mare lucru, erai mică și nu înțelegeai ce e moartea. Dar poate ca vorbele lui ți-au intrat in subconștient. Ai crescut și ai realizat ca a fi nemuritor nu are nicio legătura cu moartea fizica. De asta nu ai cum sa scapi. Dar poți fi nemuritoare. Și stii ca vei fi. Și pentru asta te lupți și te zbați zi de zi.  Ți-ai spus ca scopul tău e mare și ca ești dispusă sa faci orice sacrificiu ca sa îl atingi. Ai renunțat de mult la ideea de a avea o viața simpla, liniștita și fericita. Ți-ai asumat faptul ca e posibil sa fii singura o viața întreaga, doar ca sa ajungi unde ți-ai propus. And that's ok, pentru ca scopul tău merita.  Dar vezi tu, sunt doua cai prin care poți să-l atingi. Poți lasă in urma ta ceva bun sau poți lasă ceva rău. Poți face ceva suficient de rău încât toată lumea sa își amintească de tine. Poți omori pe cineva important sau, și mai bine, poți deveni un criminal in serie. Dar nu, tu ai ales calea mai grea. Tu vrei sa faci ceva bun. Vrei sa lași ceva bun in urma ta. Vrei ca pe oameni sa ii ajute legacy-ul tău. Așa ca ai început cu pași mici.  Ai cunoscut mulți oameni de-a lungul vieții tale și vei mai cunoaște mulți. Ai stat lângă ei când au avut probleme, ai fost acolo când le-a fost greu. I-ai îndrumat pe calea cea buna. Ai stat acolo pana când ai fost sigura ca oamenii aia vor fi bine și fără tine. Ai stat acolo pana când ai fost sigura ca oamenii aia vor avea o viața fericita. Ți-ai făcut treaba și apoi.. apoi ai plecat. Fără sa te uiți in urma. Ai plecat și i-ai lăsat sa își trăiască viața.  Tu nu ești făcută sa ai o relație, pentru ca tu nu poți pune relația mai presus de orice. Pui omul de lângă tine pe primul loc și când nu mai ai cu ce să-l ajuți, pleci mai departe. Cauți alți oameni pe care sa ii poți ajuta. Și toate astea pentru ca nu l-ai putut ajuta pe singurul om din lumea asta pentru care ai fi lăsat tot. Și scopul tău și toate.  Și, între timp, când treci de la "o victima" la alta, te distrugi pe tine. O stii bine și ți-ai asumat-o. Stii ca îți faci rău. Mereu lași o parte din tine in locul de unde pleci. You'll end up empty and you know it. Și ți-ai asumat și asta. Orice for the greater good.  Dar vezi tu, între oamenii pe care i-ai cunoscut au fost și unii care au văzut ca îți faci rău. Au fost unii care te-au înțeles și au înțeles ca, dacă te vor lasă sa ii ajuți, te vor pierde definitiv. Asta e paradoxul cu tine, tu nu vrei sa îți faci tie bine. Te implici, ești trup și suflet acolo, dar doar pentru un timp. Și când pleci, nu mai e cale de întoarcere. Nu te gandesti nici măcar o secunda la cât bine îți face sa ai oamenii aia lângă tine, la cum și ei te pot ajuta. Tu ești convinsă ca nu ești "the one for them" și aia e. Dar dacă, de fapt, ești? Poate nu pentru totdeauna, dar pentru moment. De ce nu te gândești măcar o data sa nu mai pleci? Tu ești convinsă ca după ce vei pleca, ei își vor reface viața fără tine și vor fi mai fericiti, iar tu vei putea sa ajuți pe altcineva. 
Ei, draga mea, uite de asta exista oameni care pleacă de lângă tine. Și poate de asta ii prețuiești atât de mult pe aceia care pleacă. Pe aceia care înțeleg ca tu nu vei rămâne pentru totdeauna și pleacă înainte ca sentimentele voastre sa fie prea puternice. Pleacă înainte sa te distrugă și sa se distrugă. Pleacă nu pentru ca asta își doresc, ci pentru ca tu nu ești capabilă sa crezi ca ai putea sa faci bine cuiva și cand nu are probleme. Oamenii aceia.. ei nu te lasă sa ii ajuți. Oamenii aceia sunt cei care contează cu adevărat.